Spectacol în Lituania: 60 de mii de oameni au driblat concomitent cu mingea de baschet pe străzi
 
 Aproximativ 60 de mii de lituanieni au ieşit pe străzi şi au driblat cu  mingea de baschet cu ocazia începerii, în această saptămână, a celei  de-a 37-a ediţii a Campionatului European.
 
 Pasionaţii de baschet, majoritatea îmbrăcaţi în verde, care este  culoarea naţionalei lituaniene, au invadat străzile celor şase oraşe  care găzduiesc turneul, pentru a depăşi recordul Guiness de 7.556 de  persoane care driblează în acelaşi timp, stabilit în 2010 în Palestina,  la Rafah. Conform autorităţilor, la Vilnius au fost 15 mii de oameni pe  străzi.
 
 "Am aşteptat acest festival 70 de ani. Baschetul a unit mereu Lituania  şi continuă să inspire", a declarat preşedintele Lituaniei, Dalia  Gribauskaite, la ceremonia de deschidere a Eurobasket.
 
 Lituania a câştigat Campionatul European în 1939 la Kaunas, obţinând  atunci dreptul de a găzdui ediţia următoare, ceea ce nu s-a mai  întâmplat, din cauza celui de-al Doilea Război Mondial şi apoi a  ocupaţiei sovietice. Lituanienii s-au mai impus la Campionatul European,  în 1937 şi 2003.
 
			