A doua etapă din Serie A va începe pe 9 septembrie
 
 Serie A se va juca! După ce prima etapă a fost anulată din cauza grevei jucătorilor italieni, cea de-a doua va începe pe 9 septembrie, conform regulamentului. Contractul colectiv de muncă urmează să fie semnat luni, după ce sindicatul jucătorilor şi patronatele au ajuns la un comun acord în acest caz.
După ce prima etapă din Serie A a fost anulată din cauza grevei  jucătorilor, cea de-a doua se va juca pe 9 septembrie, conform  programului, după ce s-a ajuns la un acord între Sindicatul jucătorilor  din Italia şi patronate.
 
 Noul contract colectiv de muncă între jucători şi cluburile din Serie A  urmează să fie semnat luni, până atunci urmând să fie puse la punct şi  ultimele "detalii tehnice", a declarat, pentru agenţia Ansa, o sursă din  cadrul Sindicatului jucătorilor.
 
 Dezacordul dintre fotbalişti italieni şi patronate a pornit de la două  prevederi din contractul colectiv considerate inacceptabile de jucători:  posibilitatea ca jucătorilor care nu mai sunt doriţi la o echipă să li  se interzică să se antreneze alături de ea şi obligativitatea ca  jucătorii să se supună noilor legi de austeritate propuse de Guvernul  italian. Aceasta presupune plata a 5% din salariu pentru veniturile  lunare mai mari de 90.000 de euro sau a 10 procente, în cazul salariilor  mai mari de 150.000 de euro lunar.
 
			