Jorge Lorenzo a câştigat Marele Premiu al statului San-Marino la clasa MotoGP
 
 Campionul mondial, Jorge Lorenzo s-a impus la Marele Premiu al Statului San Marino, unde a câştigat într-o manieră categorică cursa clasei MotoGP din cadrul Campionatului Mondial de Motociclism. Lorenzo a fost urmat de Dani Pedrosa, în timp ce Casey Stoner a fost doar al treilea.
Jorge Lorenzo a condus pe toata durata cursei şi a reusit să câştige  Marele Premiu din San Marino chiar în faţa liderului clasamentului  general, Casey Stoner, care a pornit din pole-position.  Stoner a  pierdut poziţia fruntaşă încă din primul viraj, Lorenzo s-a infiltrat la  interior şi a rămas la conducere până la final. Ameninţarea ploii l-a  inspirat pe Valentino Rossi, care a urcat nu mai puţin de şase poziţii  în primele două tururi şi a încheiat cursa al şaptelea.
 
 În fruntea cursei, Lorenzo a scăpat în final de urmăritorul Casey Stoner, care a fost ajuns de coechipierul său Dani Pedrosa.
 
 Cu pneurile conservate după o primă parte a cursei la cutie, Pedrosa a  trecut de Stoner şi a încheiat cursa pe doi, rezultat care l-a avantajat  în mod direct pe Lorenzo. Campionul mondial a recuperat nouă puncte în  raport cu Stoner, astfel că diferenţa dintre cei doi s-a micşorat la 35  de puncte în clasamentul General.
 
 Următoarea etapă va fi cursa Motorland Aragon din Spania care va începe pe 16 septembrie.
 
			