Jordan a fost amendat cu 100 de mii de dolari pentru comentariile privind greva din NBA
 
 Fosta vedeta din baschetul mondial Michael Jordan, patronul echipei Charlotte Bobcats, a fost amendat de Liga profesionistă nord-americană de baschet, cu suma de 100 mii de dolari, din cauza comentariilor sale privind greva patronilor din NBA.
Liga nord-americană de baschet l-a sancţionat pe Michael Jordan,  patronul echipei Charlotte Bobcats, cu o amendă de 100 mii de dolari,  din cauza comentariilor sale asupra grevei patronilor din NBA. Tim  Frank, purtătorul de cuvânt al NBA, a confirmat sancţiunea, dar nu şi  cuantumul amenzii.
 
 NBA a interzis proprietarilor să se exprime asupra conflictului care îi opune reprezentanţilor sindicatului jucătorilor.
 
 În luna august, fosta vedeta a lui Chicago Bulls a declarat pentru un  jurnal australian că actualul model economic al NBA este depăşit şi a  solicitat o repartizare mai corectă a profiturilor.
 
 Proprietarii echipelor din NBA, care susţin că în 2010 au avut pierderi  de 300 milioane dolari şi doresc să impună un plafon salarial fix  jucătorilor, au intrat în grevă în luna iunie, după ce sindicatul s-a  opus acestei măsuri.
 
 În acest condiţii, anumiţi jucători au semnat contracte de durată  limitată cu cluburi europene şi asiatice, în aşteptarea rezolvării  conflictului.
 
			