Revista presei: Israelul speră să fie susţinut de România în cadrul Adunării Generale a ONU
 
 Dezbaterile pe marginea intenţiei Palestinei de a deveni membru cu drepturi depline a Organizaţiei Naţiunilor Unite, constituie unul din subiectele principale ale presei de astăzi. The Guardcian scrie că startul discuţiilor a fost dat de către preşedintele american. Barack Obama a vorbit despre necesitatea reluării negocirilor de pace în Orientul Mijlociu.
"Pacea nu poate fi obţinută prin declaraţii şi rezoluţii ale ONU, dacă  ar fi fost atât de simplu ar fi fost obţinută până acum", a declarat  Barack Obama, citat şi de New York Times. 
 
 Le Monde se întreabă ce înseamnă, de fapt, statutul de "membru  observator", propus de preşedintle Nicolas Sarkozy pentru Palestina. Cu  câteva zile înaintea discursului lui Mahmoud Abbas, diplomaţii  occidentali încearcă să prevină iniţiativa palestinienilor de a înainta  cererea de a deveni membru permanent al ONU, mai scrie publicaţia. 
 
 RIA Novosti scrie despre apelul lui Barack Obama, adresat membrilor  ONU, să încurajeze eforturile Israelului şi Palestinei să reia  negocierile directe pentru eliminarea divergenţelor.
 
 Adevărul scrie că Israelul se aşteaptă să fie susţinut de România în  cadrul Adunării Generale a ONU. Potrivit ambasadorului israelian la  Bucureşti, cererea de aderare a statului palestinian la Organizaţia  Naţiunilor Unite, ca membru cu drepturi depline, este un act prematur,  care nu este conform cu dreptul internaţional sau tratatele  internaţionale pentru pace.
- Revista presei: Doar câţiva producători afectaţi de panica E.coli vor primi ajutor din partea UE
- Revista presei: În Egipt oamenii protestează în fiecare zi şi cer noilor autorităţi implementarea reformelor
- Revista presei: O mare parte din discursul susţinut de Mahmoud Abbas a fost dedicată acuzării Israelului
- Revista presei: FMI lucrează la un plan ambiţios pentru salvarea Zonei Euro
 
			