Nicio stradă dată în exploatare în acest an, deşi autorităţile au promis să repare 15 drumuri
 
 Din cele peste 15 străzi, care urmau să fie reparate în acest an în Capitală, nici una încă nu a fost dat în exploatare. Multe dintre ele sunt reparate doar pe jumătate, iar dacă vremea nu va ţine cu Primăria, lucrările vor putea fi continuate abia la primăvară.
Străzile Vadul-lui-Vodă, Mihai Viteazu, Columna şi bulevardul Grigore  Vieru sunt în reparaţie, însă probabilitatea ca lucrările pe aceste  artere să rămână neterminate este mare. 
 
 "Vor fi  conservate până la primăvară, vor rămâne în starea în care se află acum.  Tehnologiile prevăd, nu sunt probleme. Se conservează până la venirea  temperaturilor şi a datelor tehnice, care prevăd, care ar permite  executarea lucrărilor mai departe", a spus  şeful direcţiei Transport a Capitalei, Adrian Boldurescu.
 
 Locuitorii Capitalei cred că autorităţile trebuiau să înceapă lucrările  în primăvară, pentru a reuşi să repare străzile la timp. 
 
 "Trebuia din vară, când nu erau studenţii, nu  erau maşinile şi nu erau aşa de aglomerate, dar, mă rog, toţi aşteaptă  să fie timp bun, dar de acum e târziu", crede un bărbat.
Au rămas 2-3 zile până vin ploile,  dar asta e situaţia. Primăvara trebuiau începute lucrările, nu la  mijlocul verii. Strada asta va rămâne nereparată până la primăvară", a adăugat un şofer.  
 
 "Va fi o problemă foarte urâtă dacă se lasă  drumurile neprelucrate pe timp de iarnă, deoarece borţile se fac de două  ori mai mari, iar cheltuielile se dublează. Trebuie continuate  lucrările, deoarece se face economie de finanţe2, consideră o altă persoană. 
 
 Potrivit autorităţilor, în 2011 urmau să fie reparate cel puţin 15  drumuri. Zece străzi urmau să fie reparate de către compania "Genesis  International. Firma urma să investească în reparaţii peste 162 de  milioane de lei. Alte trei străzi - tot dintr-un împrumut, oferit de  Corporaţia Financiară în valoare de peste 111 milioane de lei, iar două  străzi urmau să fie reparate din bani bugetari. 
 
			