Un automobil s-a izbit de un copac, după care s-a răsturnat
 
 Accident rutier în sectorul Buiucani al Capitalei. Un automobil s-a lovit în plină viteză de un copac, după care s-a răsturnat. Martorii spun că bărbatul aflat la volan nu era posesorul maşinii, drept pentru care poliţiştii l-au reţinut.
Accidentul s-a produs vineri pe strada Vasile Lupu. Poliţiştii, sosiţi  la faţa locului, nu au făcut nicio declaraţie pentru presă. Martorii  spun că oamenii legii l-au reţinut pe şoferul autoturismului. La locul  accidentului a venit şi presupusul stăpân al autovehicolului. "E dreptul meu să nu dau interviu. Spune ce s-a întâmplat. Au furat-o, ce să fie...Nu doresc să declar nimic, voi afla şi singur ce s-a întâmplat", a spus acesta. 
 
 Potrivit serviciului de presă al poliţiei rutiere, bărbatul aflat la  volan avea procură pentru automobil. Acesta nu a avut nevoie de  îngrijiri medicale şi a fost condus la secţie pentru a oferi  declaraţii.
 
			