Eugen Tomac: Nu vom accepta ca românii să fie dispreţuiţi în Transnistria
 foto: diaspora.ro
                  foto: diaspora.ro
                          "Nu putem accepta ca românii să fie dispreţuiţi în Transnistria". Declaraţia a fost făcută de secretarul de stat al României pentru românii de pretutindeni, Eugen Tomac, în cadrul unui interviu pentru EVZ.ro.
Vorbind despre concluziile făcute în cadrul Forumului Românilor de Pretutindeni, Eugen Tomac a ţinut să sublinieze că Strategia naţională pentru românii de pretutindeni, prezentată în cadrul evenimentului, urmăreşte, în primul rând, dinamizarea relaţiei dintre România şi românii care locuiesc în vecinătatea imediată a acesteia, inclusiv în Basarabia.
"Acest document trasează foarte clar obiectivele pe care  le  are  statul român în relaţia cu românii de pretutindeni până în 2020.    Trebuie să spun, de fapt, că domnul preşedinte Traian Băsescu a propus,    încă din 2007, atunci când a fost adoptată legea privind sprijinul    românilor de pretutindeni, ca instituţiile cu atribuţii în relaţia cu    românii de peste hotare să fie comasate, deoarece avem nevoie de o    acţiune unitară peste hotare", a declarat acesta.
 "Strategia  urmăreşte şi coordonarea  tuturor  instituţiilor statului cu atribuţii în domeniu şi  stabilirea  unor  direcţii de acţiune ce vor urmări protejarea  românilor, indiferent  unde  se află. Avem nevoie de mai mult curaj în a  ne apăra interesele.  Nu  putem accepta ca românii să fie trataţi cu  dispreţ în Transnistria  doar  pentru că s-au născut acolo şi poartă în  suflet alte valori decât cei  care în mod ilegal administrează destinul  acestui ţinut", a punctat Tomac.
Potrivit sursei citate, proiectul de strategie a fost supus dezbaterii publice şi va fi adoptat până la sfârşitul acestui an.
Menţionăm că Strategia naţională pentru românii de pretutindeni este un document elaborat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, în colaborare cu alte instituţii cu atribuţii în domeniu, precum Administraţia Prezidenţială, Ministerul Afacerilor Externe al României şi Ministerul Educaţiei.
- Wikileaks: Băsescu presupune că România ar putea fi atrasă într-un conflict militar cu Rusia
- Alegătorii din Transnistria ar putea vota și la Moscova
- CEC din Transnistria a înregistrat primul candidat la funcţia de preşedinte al regiunii separatiste
- Tiraspolul acuză poliţiştii de implicarea în campania electorală pentru alegerile prezidenţiale din Transnistria
 
			