"Dacă Baghirov era o figură cu adevărat importantă, autorităţile dormeau sub uşa lui"
 
 Dacă blogerul Eduard Baghirov era într-adevăr o figură importantă în dosarul 7 aprilie, autorităţile moldoveneşti ar fi făcut tot posibilul să nu-l scape. De această părere este fostul viceministru de Interne, Ghenadie Cosovan. Subiectul a fost discutat la emisiunea Ţara lui Dogaru.
"Dacă Baghirov era o pasăre de aşa o importanţă, eu sunt  ferm convins că organele dormeau sub uşa lui ca nu să  fugă. De ce nu au făcut asta? Înseamnă că au dat-o în  bară cu urmărirea penală", a argumentat Cosovan.
 
 Unii invitaţi cred că evadarea a fost o soluţie pentru cei implicaţi într-adevăr în evenimentele din 7 aprilie.
 
 "Este o soluţie pentru a ieşi din această situaţie basma  curată. E mult mai probail că sunt implicate, sunt  cointeresate persoanele care într-adevăr au participat la evenimentele  din 7 aprilie. Acestea au format condiţii pentru ca el să poate  să plece", a declarat Igor Căldare, vicepreşedintele Asociaţiei "Moldova mea".
 
 Din acest scenariu nu ar fi lipsit nici mâna Moscovei, spun alte voci. "Cred că Baghirov a fost un element dintr-un pazzle  foarte mare, însă regizorii de bază sunt în Rusia şi în partidele de  conducere din Moldova. A discutat Filat cu Putin despre  eliberarea lui Baghirov? Cred că indirect s-ar putea să fi discutat,  fiindcă la nivel înalt, Rusia prin ambasadorul său Kuzmin a  solicitat eliberarea lui Baghirov", a menţionat Teodor Cârnaţ, directorul Comitetului Helsinki Drepturile Omului.
 
"Dacă îl cunoşti bine sau încerci să-l înţelegi Baghirov,  când spune NOI deseori nu se are în vedere pe sine, ci  vorbeşte despre noi ca ţară, noi –Rusia", a atenţionat regizorul Igor Cobâleanschi.
Amintim că Eduard Baghirov a fost reţinut pe 16 iunie 2011, la Chişinău, fiind suspectat de implicare în organizarea dezordinilor în masă, care au avut loc pe 7 aprilie 2009. Săptămâna trecută, acesta a fost eliberat cu arest la domiciliu, iar marţi, bloggerul rus a fugit în Rusia.
 
			