În această seară vom afla a doua finalistă a Campionatului Mondial
 
 În această seară vom afla a doua finalistă a Campionatului Mondial. Germania a avut cel mai frumos parcurs la acest turneu final, iar Spania are, însă, cota de caştigătoare la casele de pariuri. Pentru iberici este un meci de orgoliu. Dacă vor reuşi să se califice în finală, ar fi pentru prima dată în istorie. Germania mai are la activ opt finale, dintre care, trei s-au terminat cu caştigarea trofeului.
Semifinala Spania-Germania este considerată de aproape toţi  specialiştii, dar şi de cei mai mulţi iubitori ai jocului cu balonul  rotund ca fiind adevărata finală a Campionatului Mondial. Meciul este o  reeditare a finalei Campionatului European din 2008, câştigată atunci de  Spania cu 1-0.
 
 Se întâlnesc în această seară echipa cu atacul cel mai bun de la acest  turneu final, Germania - 13 goluri în 5 meciuri şi echipa care ştie să  ţină cel mai bine mingea departe de poarta sa, Spania. Ambele echipe  mizează doar pe jucători din campionatele lor interne, doar spaniolii  utilizează un „stranier", pe Fernando Torres de la Liverpool.
 
 Germania a ajuns în semifinale după ce a învins categoric Argentina cu  scorul de 4-0 şi această victorie îi propulseaza pe nemţi în postura de  favoriţi la câştigarea titlului suprem de la această ediţie.
 
 De partea cealaltă, Spania a trimis acasă Paraguay-ul într-o partidă  extrem de tensionată în care ambele echipe au ratat câte un penalty.  Ibericii au fost salvaţi din nou de David Villa, care a marcat golul  calificării în minutul 83.
 
 Spaniolii nu au probleme de efectiv, în timp ce, la germani, vârful  Müller este suspendat, iar Cacau nu era complet refăcut în această  dimineaţă.
 
 Cele două echipe s-au întâlnit, începând cu anul 1935, de 20 de ori,  Germania are un uşor avantaj în cadrul întâlnirilor directe, 8 victorii,  6 egaluri şi 6 înfârngeri!
 
			