Locuitorii din Bălţi sunt nemulţumiţi de condiţiile sanitare din preajma Consulatului României
 
 Maşini parcate neregulamentar în faţa blocurilor, zarvă în fiecare dimineaţă, dar şi gunoaie şi mizerie din cauza lipsei coşurilor de gunoi şi a veceurilor publice. Sunt problemele cu care se confruntă cei, care locuiesc în preajma Consulatului României din Bălţi. Oamenii spun că s-au adresat în mai multe instanţe dar, deocamdată, fără niciun rezultat.
Oamenii care locuiesc în preajma Consulatului României din Bălţi susţin  că au cerut autorităţilor locale să instalaze toalete şi să amenajeze  parcări în zonă. Deocamdată însă, solicitările lor au rămas neauzite. Zilnic, cei care stau la coadă la consulat îşi fac nevoile chiar în  curtea blocurilor de locuit.
 
 "Peste tot e un adevărat veceu, chiar şi în scara blocului. Nu ştim cum să procedăm în continuare. Sperăm că vor rezolva problema, în caz contrar, ne vom adresa în alte instanţe", spune o femeie.   
 
 Situaţia îi nemulţumeşte şi pe cei, care vin la consulat. Reprezentanţii consulatului spun că au creat condiţii pe teritoriul instituţiei.
 
 "Ce depinde de noi am făcut, am depus efort, am redus cozile, am  îmbunătăţit sistemul. În afara consulatului să vrem, nu putem să facem  noi trotuare, nu putem să facem garduri sau parcări, nu este legal, nu  avem putere financiară", a spus Consulul general Consulatul României la Bălţi, Nicanor Dumitru Titulescu.
 
 Soluţionarea problemei ţine, însă, de competenţa administraţiei publice locale. 
 
 "Terenul pentru parcare este prevăzut lângă uzina „Răut”, însă  posesorilor automobilelor care vin la consulat le este mai convenabil să  le pună alături sau în curţile blocurilor locative. În rest ceia  ce se referă la veceul public suntem în căutarea unui investitor care va  construi acest veceu", a declarat viceprimarul de Bălţi Octavian Mahu.
Consulatul României de la Bălţi deserveşte zilnic aproape 500 de persoane.
 
			