Pilotul care a salvat viaţa a 230 de pasageri a fost decorat cu ordinul "Polonia Restituta"
 
 Pilotul care a reuşit o aterizare de urgenţă, săptămâna trecută la Varşovia, reuşind să salveze viaţa a 230 de pasageri, a fost decorat de preşedintele polonez. Incidentul s-a produs din cauza trenului de aterizare, care nu s-a deschis.
Pentru gestul său, căpitanul navei, Tadeusz Wrona, a primit ordinul "Polonia Restituta", cea mai înaltă distincţie în stat. Medalia i-a fost acordată de liderul de la Varşovia în cadrul unei ceremonii speciale.
"Vreau să mulţumesc întreg echipajul şi reprezentanţilor serviciilor  care au colaborat cu noi. Aceştia au fost adevăraţii eroi, noi suntem  doar o componentă al acestui  miracol. Vreau să mai spun că există un  grup de oameni, care acum nu se află aici, şi niciodată nu sunt  menţionaţi, dar datorită lor acest accident a avut un sfârşit fericit", a declarat Tadeusz Wrona, căpitanul zborului LO 016.
 Pe 1 noiembrie, un avion de tip Boeing, care venea din Statele Unite, şi  care avea la bord 230 de oameni a efectuat o aterizare de urgenţă pe  aeroportul din Varşovia, după ce trenul de aterizare nu s-a deschis. În  urma incidentului, nimeni nu a avut de suferit, iar pilotul aeronavei a  devenit eroul ţării.
- Un avion a aterizat de urgenţă după ce s-a defectat trenul de aterizare
- A salvat viaţa a 230 de persoane şi a devenit eroul Poloniei
- Căpitanul unei aeronave a rămas blocat în toaleta avionului chiar înainte de aterizare
- Aterizare de urgenţă în Texas: Un avion şi-a întrerupt zborul în urma unei alerte cu bombă
 
			