Maşină pentru milionari: Compania auto Zenvo a produs în ediţie limitată pentru SUA un autoturism de 1,8 milioane de dolari
 
 Luptă între milionarii din Statele Unite. Mărul discordiei este un supercar în valoare de aproape 
 2 milioane de dolari. Producătorul danez ZENVO a creat doar 15 exemplare  ale modelului exclusivist, dintre care numai trei vor fi vândute în  America.
Constructorul auto ZENVO a produs în ediţie limitată, pentru piaţa din  Statele Unite, doar trei unităţi ale uneia din cele mai scumpe şi  exclusiviste maşini din lume. Este vorba despre automobilul numit ST1,  în valoare de aproape 2 milioane de dolari. 
 
 "Cei, care au mulţi bani îşi doresc să fie diferiţi de restul lumii şi  să deţină ceva exclusivist. Este un model produs în ediţie limitată  pentru SUA, doar trei persoane vor avea această maşină", a menţionat Bobby Khan, preşedintele Emporio Motor Group. 
 
 În total, vor fi create 15 maşini, care vor fi asamblate în totalite în  Danemarca. Automobilele vor fi gata în aproape 8 luni, iar designul  interior va fi personalizat. Cumpărătorii îşi pot alege paleta de culori  şi anvelopele. Mai mult, maşina este dotată cu un ceas în ediţie  limitată de la Aspen, în valoare de aproape 50 de mii de dolari.
 
 "Maşina este asamblată manual, ceea ce o face unică. Are 1.250 de cai  putere şi este capabilă să accelereze de la 0 la 100 km/h în 2,9  secunde, atingând viteza de 375 de kilometri pe oră."
 
 Compania auto Zenvo a fost înfiinţată în 2004 de doi olandezi, iar după  cinci ani de cercetare şi dezvoltare, a produs primul model ST1.
 
			