Zeci de mii de moldoveni aleg să-şi petreacă vacanţa de vară în Turcia
 
 Zeci de mii de moldoveni aleg să-şi petreacă vacanţa de vară în Turcia.  Graţie reducerilor atractive şi deservirii calitative, această ţară a  reuşit să câştige prima poziţie în topul preferinţelor turistice ale  moldovenilor. 
 
 Lovită de criza economică, Grecia pune la  dispoziţie oferte turistice accesibile nu doar pentru ţările cu o  economie avansată. Numărul moldovenilor optează pentru această  destinaţie turistică a crescut cu 25 la sută. Este vorba de cei care  pleacă la odihnă prin intermediul agenţilor de turism. Litoralul elen  oferă condiţii de lux la preţuri de câteva ori mai mici decât în anii  precedenţi.
Totuşi, principala atracţie pentru turiştii din Moldova rămâne Turcia, unde, potrivit datelor Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism, anual se odihnesc 50 de mii de concetăţeni de-ai noştri. Până la mijlocul lunii iulie, în această ţară au plecat să se odihnească peste 15 mii de turişti. Şi Bulgaria propune oferte tentante. Numărul moldovenilor care aleg această destinaţie pentru odihnă ajunge la 10 mii. În total, potrivit Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism, peste 90 de mii de cetăţeni ai Moldovei pleacă în vacanţă peste hotare, prin intermediul agenţiilor de turism.
 
			