"Vlad Filat este vicepreşedintele Republicii Moldova"
 
 Embed:
 
 Tinerii din PLDM s-au întrunit astăzi la cea de a treia conferinţă naţională. Deputatul George Mocanu a fost reales în funcţia de lider al organizaţiei de tineret a formaţiunii. Chiar dacă fac parte din aripa tânără a partidului, mulţi dintre ei nu au putut spune prea multe despre PLDM.
Întrebarea cine este Vlad Filat şi câţi deputaţi are PLDM în Parlament i-a pus pe gânduri pe unii tineri.
 
 "Este preşedintele PLDM şi vicepreşedintele Republicii Moldova,  premier şi are 31 de deputaţi", a spus o tânără. 
 
 "PLDM are 61 de deputaţi, ori 50...",  a adăugat un băiat. 
 
 Se pare că nici discursurile care se ţineau de la tribuna centrală, nu  îi interesa pe unii tineri, care şi-au găsit o altă ocupaţie.
 
- Bat clopote de nuntă în Parlament: Liberal-democratul Angel Agachi se căsătoreşte cu fiica directorului de la "Apă Canal"
- Conflictele în şedinţele Parlamentului ar putea fi aplanate cu mănuşi de box
- Filat mai puţin optimist decât colegii din AIE: Nu cunosc nimic despre cele 61 de voturi
- PLDM face congres: Liberal-democraţii îşi aleg azi conducerea
 
			