Gabi Balint va anunţa săptămâna viitoare dacă rămâne la Naţionala Moldovei
 
 În câteva zile Gabi Balint va lua o decizia asupra viitorului său! Selecţionerul a avut deja o întâlnire cu preşedintele FMF, Pavel Cebanu, pentru a negocia prelungirea contractului, iar săptămâna viitoare va anunţa dacă rămâne sau nu la naţionala Moldovei.
Prima  întâlnire dintre ei a avut loc a doua zi după Gala fotbalului  moldovenesc, iar a doua, care va fi şi ultima, va avea loc săptâmâna  viitoare.
 
 "Am discutat anumite lucruri despre prelungire şi a mai rămas ca să ne întâlnim peste o săptămână. Undeva la sfârşitul săptămânii viitoare se va şti sută la sută sigur dacă voi mai continua sau nu", a declarat Gabi Balint, pentru Publika TV.
 
 Balint a preluat naţionala Moldovei în ianuarie 2010 schimbându-l  în funcţia de selecţioner pe Igor Dobrovolski. Sub conducerea  antrenorului român, Moldova a disputat 18 meciuri dintre care 11 au fost  pierdute, iar în campania preliminară pentru EURO-2012 Moldova a reuşit  să învingă doar doi adversari: Finlanda, o dată, şi San Marino, de două  ori.
 
			