Unul dintre cele mai mari oraşe din Statele Unite se confruntă cu o criză gravă
foto: PUBLIKA TV
Detroit, unul dintre cele mai mari oraşe din Statele Unite, se confruntă cu o criză gravă. Publicaţia "Wall Street" scrie că Detroit a ajuns în aceeaşi situaţie critică precum unele state din zona euro.
Oraşul riscă să-şi piardă capacitatea de a se autoguverna, din cauza deficitului bugetar şi a imposibilităţii de a obţine venituri din impozite şi de pe pieţele de capital. Astfel, potrivit publicaţiei menţionate, în fruntea localităţii se poate instala un "manager de urgenţă", cu puteri dictatoriale.
Acesta poate rezilia contracte, reduce numărul de angajaţi din aparatul central, inclusiv poate schimba deciziile şi planurile adoptate anterior de primar. Pe lângă asta, oraşul se poate confrunta cu penalităţi de aproape 400 de milioane de dolari, deoarece autorităţile nu au respectat câteva contracte încheiate în 2009 cu două bănci.