Versace made in Moldova: Tot mai multe branduri mondiale îşi aleg parteneri din ţara noastră
 
 Versace made in Moldova. Tot mai multe branduri cu renume mondiale îşi aleg parteneri din ţara noastră. Această colaborare este dorită de companii locale din industria uşoară, care după câţiva ani de conlucrare, îşi lansează propriile mărci. Noile branduri moldoveneşti par să fie competitive şi în ţară, şi în străinătate.
Brand-uri mondiale de vestimentaţie şi marochinărie printre care MaxMara, Versace, Max&Co, Garry Weber sau Stratic îşi plasează comenzile în Moldova.
"Noi lucrăm pentru firme străine şi în special firme cu renume. În primul rând, noi arătăm şi faţa noastră, că putem lucra. Este primul pas, următorul va fi promovarea produselor făcute din nume propriu", a spus directorul Artima, Alexandra Can.
În ultimii ani, mai mulţi producători locali de textile au lansat  propriile branduri, care par să fie competitive pe piaţa locală şi în  străinătate. Pentru a facilita acest proces, a fost lansat şi un proiect  finanţat de USAID. 
 
 "Lucrând numai în lohn, ei au o valoare adăugată foarte scăzută şi  de aceea, noi, ca proiect i-am orientat spre producerea sub marca proprie, care are cea mai înaltă valoare adăugată, valoarea adăugată asta  înseamnă salarii mai competitive, mai înalte, asta înseamnă profit mai  mare", a menţionat Maria Gheorghiţă, manager Industria Textilă.
 
 Contractele de tip lohn, presupun că toate comenzile pentru  companii străine sunt executate în baza modelelor şi a materiei prime  furnizate de comanditar, iar producţia integrală este livrată  partenerului străin. În industria uşoară, în Moldova activează peste 350  de întreprinderi, iar salariul mediu al unui angajat este de 3.000 de  lei.
 
			