Pomi de Crăciun împodobiţi după sfaturile designerilor
 
 Brazi după buzunare. Un pom de Crăciun, decorat cu bijuterii din cristale Swarovski, poate să depăşească suma de câteva sute de mii de lei. Mult mai puţini bani, însă, costă un brad înfrumuseţat cu jucării confecţionate manual.
Moldovenii îşi aleg bradul de Crăciun în funcţie de posibilităţi şi  fantezie. Cei mai bogaţi apelează la serviciile designerilor. Ei cer de  la profesionişti jucării din cristale şi porţelan super fin. 
 
 "Putem vorbi de sume destul de impunătoare când se  adresează companiilor care sunt specializate în domeniu, care vin cu  designeri specializaţi, care folosesc materiale extra scumpe, extra  calitative, extra trendy şi aşa mai departe", spune arhitectul-design Ion Eremciuc. 
 
 Şi în Capitală pot fi gasite asemenea bijuterii pentru brad. Îngeraşi,  moş Crăciuni, reni şi steluţe - toate din cristale Swarovski, care costă  de la 600 până la 4400 lei.
 
 La pieţele din Chişinău preţurile sunt foarte mici. Jucăriile de brad pot fi cumpărate, începând de la preţul de un leu şi  până la 6 lei. Ghirlandele multicolore variază între cinci şi 20 de lei.  Ceva mai scumpe sunt ghirlandele cu beculeţe muticolore care pot fi  găsite la preţul de aproape 50 lei.
"Cumpără ce e mai ieftin, caută cât mai ieftin de la 5 lei până la 15-20 nu mai mult", spune o vânzătoare. 
 
 Deşi sunt în mare vogă în acest an, bijuteriile pentru brad hand-made  sunt şi cele mai ieftine. Oamenii spun că jucăriile făcute cu mâinile  proprii apropie spiritul Crăciunului.
 
			