Cele mai șocante zece predicții economice pentru 2012
 foto: money.ro
                  foto: money.ro
                          Evenimente sau fenomene greu de închipuit, precum naţionalizarea a 50 de bănci centrale, recesiunea în Australiei, sau dublarea preţului grâului intră topul „predicţiilor şocante“ din acest an al Saxo Bank. Cu toate că sunt prea puțin probabile, sunt mai posibile decât par plăcea pieţelor şi sunt considerate utile la stabilirea expunerilor.
Raportul Saxo Bank, banca daneză specializată în  tranzacții și  investiții online, mai ales speculative,  nu este mai puţin gustat din  cauza probabilităţii mici de îndeplinire a oracolului, şi nu numai de  amatorii de scenarii catastrofice, pentru că stabilesc limite de  acceptare pentru profesioniştii riscului.
Iată care sunt  „Predicțiile Șocante“ ale Saxo Bank pentru 2012:
1. Acțiunile Apple vor scădea cu 50 % față de vârful atins în 2011
 
Apple  se va confrunta în 2012 cu o concurență acerbă din partea  competitorilor Google, Amazon, Microsoft/Nokia și Samsung pe câteva  dintre cele mai competitive produse ale sale, dar mai ales pe iPhone și  iPad.
Apple nu va reuși să-și păstreze cota de piață de 55 de  procente (de trei ori mai mare decât Android) și 66% pentru iOS,  respectiv iPad. 
2. UE declară “bank holiday” extinsă în 2012
Tratatul  UE din acest decembrie se dovedește insuficient pentru a rezolva criza  de finanțare a Uniunii – în special pe cea din Italia, Nerezolvată,  criza datoriilor UE se va răzbuna pe la mijlocul anului viitor.
Drept  răspuns, piețele de acțiuni vor reacționa și vor scădea cu 25% în cazul  plasamentelor short, punând politicienii în situația de a declara o  “bank holiday” extinsă, închizând toate piețele exchange și băncile  pentru o săptămână, sau chiar mai mult. 
3. La Casa Albă va ajunge un candidat surpriză
În  1992, miliardarul texan Ross Perot a reușit să profite de recesiunea  economică și de dezgustul populației față de clasa politică americană și  a obținut 18,9% din voturi.
Cei trei ani cu Obama au schimbat  puține lucruri. A crescut însă sentimentul deziluziei față de întreg  sistemul politic american, ceea ce face să existe un context mai benefic  ca niciodată pentru un al treilea candidat.
Cineva cu un program  solid orientat către schimbări reale ar putea apărea la începutul  anului și ar putea obține președinția în noiembrie 2012, în ceea ce s-ar  putea numi cele mai importante alegeri din istoria SUA, adunând 38% din  votul popular. 
4. Australia intră în recesiune
Efectele  valului gigantic de încetinire economică în zona Asia-Pacific, care se  văd şi astăzi în Vest, împing alte state în recesiune. Ce se va  întâmpla, însă, cu o țară dependentă şi de minerit și resurse naturale,  dar dependentă şi de bunăstarea Chinei, ca Australia?
Cererea  Chinei pe aceste ramuri industriale s-a diminuat, iar Australia este  împinsă către recesiune, recesiune care va fi exacerbată de crahul  imobiliar care se va produce și acolo în sfârșit, la cinci ani față de  restul lumii civilizate. 
5. Acordurile Basel III și regulamentele vor provoca naționalizarea a 50 de bănci centrale
De  îndată ce vom intra în 2012, presiunea asupra sistemelor bancare va  crește pe măsură ce noile cereri de capital se vor înmulți rapid, iar  noile regulamente vor cere băncilor să reducă repede leverage-ul (calea  pe care băncile multiplică resursele disponibile în credite).
Asta va crea niște vânzări spectaculoase de active bancare pe piață, în vreme ce numărăm cumpărătorii pe degete.
O  posibilă înghețare a pieței interbancare europene îi va forța pe cei  care economisesc să intre în vrie și să facă retrageri masive. Peste 50  de bănci centrale vor ajunge în contabilitatea guvernamentală, iar  câteva cunoscute bănci comerciale vor înceta să existe.
6. Suedia și Norvegia vor deveni noul paradis bancar, înlocuind Elveția
Așa  cum am văzut în cazul Elveției, să devii un paradis bancar într-o lume a  băncilor centrale aflate în cădere poate crea multe riscuri economiei  naționale respective.
Piețele de capital ale statelor amintite  sunt incomparabil mai mici decât ale Elveției, însă elvețienii își  devalorizează agresiv moneda națională, iar administratorii fondurilor  își caută noi “paradisuri”.
Investițiile în obligațiunile emise  de guvernele celor două țări le-au făcut atât de populare încât  dobânzile pe 10 ani sunt cu 100 de puncte bază sub clasicele obligațiuni  de stat emise de Germania. 
7. Banca Centrală Elvețiană câștigă și propulsează cursul EUR/CHF la 1,50
Insistența  cu care Elveția luptă împotriva aprecierii propriei monede va continua  să dea rezultate în 2012. Indicii fundamentali elvețieni – în special  cei legați de exporturi sunt în suferință în 2012, mai ales din cauza  întăririi francului în trecut.
Banca centrală elvețiană și  guvernul elvețian vor mai îndura ceva pentru a preveni pagube colaterale  și mai mari și vor introduce extensii ale actualelor programe, poate  chiar și dobânzi negative pentru a împiedica “evaporarea” capitalului  din Elveția și a duce arportul  EUR/CHF la un maxim de 1,50 în 2012.
8. Chinezii vor plăti 7 yuani pentru un dolar american
China  se apropie de recesiune pe măsură ce se diminuează veniturile din  orașele fantomă cu milioane de locuitori, iar exportatorii se luptă cu  ratele de profit infime, din cauza creșterea monedei naționale chineze.  China în pragul “recesiunii”, înseamnă creștere economică de 5-6%.
Politicienii  de la Beijing vor să-i salveze pe exportatori permițând yuanului chinez  (CNY) să se deprecieze în fața dolarului american, care este ancorat în  propria zonă de siguranță, în pofida unei încetiniri a economiei  globale și a crizei datoriilor în plină desfășurare în Europa.
Raportul USD/CNY ar putea ajunge la 7,00, după o creștere cu 10 %.
9. Indexul Dry crește cu 100 %
Prețurile  scăzute ale țițeiului în 2012 ar putea duce la creșterea indicelui  baltic Dry, odată cu scăderea costurilor de operare. Brazilia și  Australia își extind rețeaua de furnizori de minereu de fier, ducând la o  scădere a prețurilor și mai pronunțată și, în consecință, la importuri  crescute din China pentru a-și satisface insațiabila producție  industrială. Vom avea, așadar, o cerere explozivă de minereu de fier.
10. Prețul grâului se va dubla în 2012
Prețul  grâului la Bursa din Chicago se va dubla în 2012 după ce vom înregistra  cele mai proaste recolte. Cu 7 miliarde de suflete care trebuie hrănite  pe Pământ și tiparnițele de bani la capacitate maximă, vremea  nefavorabilă în toată lumea a transformat anul acesta într-unul teribil  pentru agricultură. În special grâul va avea de suferit, mai ales din  cauza investițiilor speculative care vor duce prețul undeva către cea  mai ridicată poziție înregistrată în 2008.
”Predicțiile  Șocante au fost pregătite în spiritul încurajării investitorilor să  „iasă din cutie“ şi să se pregătească pentru evenimente surprinzătoare. A  gândi „outside the box“ este rareori un exercițiu confortabil, dar la  fel de neplăcut este să te trezești cu o surpriză urâtă pentru care nu  erai pregătit deloc.
Dacă se vor adeveri câteva dintre ele, 2012  va deveni un an de cotitură. Ne dorim să nu avem dreptate în judecățile  noastre negative, însă asta se va întâmpla numai dacă se va schimba ceva  în paradigma manipulată de guverne și băncile centrale”, precizează  Steen Jakobsen, economistul şef al Saxo Bank.
Economie
 
			