Veste bună pentru consumatori: O agenţie specială de stat le va apăra drepturile
 
 Statul va pedepsi mult mai dur agenţii economici care încalcă drepturile consumatorilor. În acest scop va fi creată o nouă structură cu atribuţii extinse care va aplica sancţiuni imediate companiilor nedesciplinate. Noua instituţie îşi va începe activitatea odată cu intrarea în vigoare, pe 1 ianuarie 2012, a noii Legi cu privire la comerţul intern.
Până acum, protecţia drepturilor consumatorilor era pusă pe seama organizaţiilor non-guvernamentale. Acum noua agenţie va avea statut de autoritate de stat şi va putea interveni eficient în soluţionarea conflictelor între consumatori şi comercianţi. Instituţia va fi pe deplin funcţională, însă, abia la sfârşitul anului viitor.
"Atât pe partea de valabilitate a produselor, cât şi pe  calitatea acestora, precum şi pe corectitudinea verificărilor,  cântăririlor, Agenţia va fi în drept să intervină inclusiv în apărarea  drepturilor în relaţiile cu comerciantul, dar şi în instanţa de  judecată", a comunicat Octavian Calmâc, viceministru al Economiei.
 
 Agenţia pentru Protecţia Consumatorilor va avea dreptul şi la "achiziţii  de control". Premiera constă în cumpărarea unui produs care va fi  supus, ulterior, testelor de laborator. Dacă se va demonstra că marfa  este necalitativă, costul acesteia, dar şi despăgubirea vor fi suportate  de către agentul economic.
 
De asemenea, comercianţii nu vor mai avea dreptul să  încaseze plăţi pentru serviciile care nu sunt incluse în costul de  achiziţie a produsului, cum ar fi taxa de raft, costul pentru amenajarea  suprafeţei de vânzare şi cel de publicitate.
Noua lege va stabili amenzi în mărime de până la 4.000 de lei pentru cei care vor încălca drepturile consumatorilor.
Economie
 
			