Sute de revoluţionari au protestat în Piaţa Victoriei din Bucureşti
 
 După 22 de ani de la căderea regimului, participanţii la revoluţia din 1989 nu sunt mulţumiţi de situaţia din ţară. Câteva sute de revoluţionari s-au adunat în Piaţa Victoriei din Bucureşti şi au cerut anularea legii prin care le sunt retrase indemnizaţiile. Manifestanţii au încercat să rupă cordonul poliţiei.
Oamenii spun că după 22 de ani există dictatură.  
 
 "Noi nu putem lăsa acest guvern să-şi bată joc de noi. Am câştigat  dreptul pentru a spune un cuvânt pentru acest popor acum 22 de ani", spun participanţii la protest.
 
 Protestatarii sunt nemulţumiţi de problemele din ţară şi de sărăcie. Foştii revoluţionari au încercat să rupă cordonul forţelor de ordine şi  să iasă din perimetrul impus pentru acţiune, astfel că jandarmii au fost  nevoiţi să intervină pentru a ţine situaţia sub control. 
 
 Zilele acestea, România marchează 22 de ani de la revoluţia care a  doborât dictatura lui Nicolae Ceauşescu. 20 decembrie 1989 a fost ziua  în care Timişoara s-a declarat primul oraş liber de comunism. Asta, după  zile întregi de lupte, în care aproape 100 de oameni au murit şi câteva  sute au fost răniţi.
Întors din Iran, Nicolae Ceauşescu a condamnat evenimentele de la Timişoara şi a ordonat măsuri represive. Era începutul sfârşitului pentru dictatorul român. În câteva zile, el a fost judecat şi condamnat la moarte.
 
			