Primul preşedinte al Cehiei, Vaclav Havel, va fi dus azi pe ultimul drum
 
 Ceremonia funerară a fostului preşedinte ceh, Vaclav Havel, va avea loc, astăzi, în cea de a treia zi de doliu naţional. Funeraliile se vor desfăşura la Catedrala Sfântul Vitus din Praga şi vor fi oficiate de episcopul Vaclav Maly, un prieten al fostului preşedinte.
Mai mulţi lideri mondiali şi-au anunţat prezenţa la ceremonie. Printre  aceştia se numără preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, secretarul   american de stat, Hillary Clinton, împreună cu soţul său, fostul  preşedinte american Bill Clinton, cancelarul german Angela Merkel, dar şi fostul  preşedinte al Poloniei, Lech Walesa. 
 
 La începutul acestei săptămâni, sicriul cu trupul neînsufleţit al lui  Vaclav Havel a fost depus într-o fostă biserică din centrul vechi din  Praga. Miercuri, acesta a fost adus în sala Vladislas din Castelul  Praga, acolo unde pe 29 decembrie 1989, Havel a fost învestit în funcţia  supremă. Aproximativ 600 de militari au însoţit sicriul la intrarea în  castel, iar pe străzi au ieşit peste 10.000 de oameni.
 
 Fostul preşedinte al Cehiei, Vaclav Havel, a murit duminică, la vârsta  de 75 de ani. Oficialul, care în ultimii ani a avut numeroase probleme  de sănătate, a decedat din cauza unor complicaţii pulmonare. Lider al  "Revoluţiei de catifea" din 1989, Havel a petrecut mai mulţi ani în  închisoare, în vremea comunismului, pentru acţiunile sale împotriva  regimului. Scriitor şi dramaturg, Vaclav Havel a fost preşedinte al  Cehoslovaciei între 1989 şi 1992 şi primul preşedinte al Cehiei.
- Vaclav Havel a câştigat Premiului International pentru literatură Franz Kafka
- Primul preşedinte al Cehiei, Vaclav Havel, a murit
- Doliu naţional în Cehia: Pe 21, 22 şi 23 decembrie va fi comemorat primul preşedinte al Republicii Cehe
- Mii de cehi au participat astăzi la ceremonia de mutare a sicriului lui Vaclav Havel
 
			