Sfârşitul lumii se amână
 
 "Sfârşitul lumii" a fost prezis de nenumărate ori, de-a lungul istoriei.  Doar în ultimii 10 ani, cercetătorii şi prezicătorii au vorbit despre  "ziua de apoi" de peste 25 de ori. Următorul aşa-zis "sfârşit al lumii" a  fost stabilit pentru luna decembrie a acestui an şi asta nu este ultima  prezicere despre apocalipsă. Deja se vehiculează că, de fapt, viaţa pe  pământ se va sfârşi în a doua jumătate a mileniului patru. 
Numai în anul 2000, sfârşitul lumii a fost aşteptat de şapte ori. Spre  exemplu, pe 5 mai, apocalipsa trebuia să aibă loc odată cu parada  planetelor, iar în septembrie - din motiv că Pământul urma să fie lovit  de un asteriod. 
Potrivit calculelor unor astronomi din Statele Unite, în  august 2001, sfârşitul lumii trebuia să aibă loc, deoarece planeta  noastră, precum şi întreg sistemul solar, urma să fie absorbit de o  gaură neagră. Datele şi cauzele venirii zilei de apoi s-au tot schimbat  în fiecare an. De câteva ori a fost invocată chiar data declanşării  războiului atomic de la Skynet, conform filmului "Terminator". Sfârşitul  lumii urma să aibă loc şi pe 6 iunie 2006. Atunci, apocalipsa fusese  legată de cele trei cifre de "6" care marcau acea zi. 
În 2009, sfârşitul  omenirii a fost prezis de două ori. Prima oară, din cauza lansării  acceleratorului de particule, iar a doua oară, pentru ca marele  Nostradamus ar fi prezis Armaghedonul. În 2011, superstiţioşii au  aşteptat sfârşitul de trei ori: în aprilie, urma să înceapă un război  atomic, în mai şi în octombrie, pentru ca aşa afirma prezicătorul  american Harold Camping. 
Următoarea dată a sfârşitului civilizaţiei  umane este decembrie 2012, de această dată, conform calendarului Maya.  Dar nici asta nu este ultima prezicere a venirii Judecăţii de Apoi. Deja  există presupuneri că sfârşitul lumii ar urma să aibă loc în 2018,  2021, 2036 şi chiar în 3797. 
 
			