"Boris Focşa a afectat imaginea Ministerului Culturii, a Partidului Democrat şi a Guvernului"
 
 Imaginea Ministerului Culturii a fost grav afectată după cazul de sâmbătă noaptea,  în care a fost implicat şeful instituţiei, Boris Focşa. Iar demnitarul  ar trebui să-şi asume responsabilitatea pentru acţiunile sale. De  această părere sunt invitaţii emisiunii Publika Report. 
 "În general cred că ar fi o modă, ca să zic aşa, foarte  utilă şi frumoasă dacă demnitarii noştri de stat în sfârşit ar începe să  conştietizeze greşelile şi să-şi dea demisia. Tradiţia  de a uza de postul pe care îl deţii este încă una foarte puternică,  extrem de nocivă în Republica Moldova şi asta se vede şi în acest caz", a menţionat jurnalista Angela Aramă. 
 
 "Dacă privim practica internaţională la acest capitol,  responsabilitatea unor funcţionari este dublă. Una în cadrul normei  legale pe care ei au încălcat-o şi a doua este responabilitatea morală. Avem foarte multe cazuri în Germania, România, SUA,  când înalţi demnitari sunt depistaţi în astfel de cazuri şi ei singuri îşi dau demisia", a spus fostul viceministru de Interne Ghenadie Cosovan. 
 
 Politologul Vasile Croitoru spune că, în urma acestui caz, a fost  afectată imaginea Guvernului, dar şi cea a partidului care l-a propus pe  Focşa în funcţia de ministru al Culturii.
 
 "El a prejudiciat şi imaginea Ministerului Culturii  fiindcă el în primul rând trebuie să fie etalonul culturii în Republica  Moldova. El în momentul de faţă a dat dovadă de cea mai joasă cultură. De aceea eu cred că el a afectat şi imaginea  Ministerului, a afectat şi imaginea partidului, a afectat şi imaginea  Guvernului", a punctat politologul Vasile Croitoru.
Actualitate
 
			