Premieră: În Moldova va fi organizat un recensământ al copiilor
 
 În Moldova va fi organizat, în premieră, un recensământ al copiilor.  Anunţul a fost făcut de ministrul Muncii, Protecţiei Sociale şi  Familiei.  Valentina Buliga spune că acţiunea, are drept scop elaborarea  unui registru al copiilor rămaşi fără grija părintească. 
Astfel, la sfârşitul lui 2012 vom cunoaşte câţi copii sunt în ţară şi  câţi sunt plecaţi peste hotare. Totodată vom şti câţi dintre aceştia  sunt fără ambii părinţi ori cu un singur părinte, câţi sunt îngrijiţi  doar de bunici şi câţi se află în centrele de plasament. Studiul va fi  realizat în parteneriat cu Ministerul Sănătăţii, cel al Educaţiei,  Universitatea de Stat, cu sprijinul Guvernului Italiei şi al Agenţiei  cehe de dezvoltare. 
Potrivit unor date statistice, în Moldova locuiesc  peste o sută de mii de copii, ai căror părinţii muncesc în străinătate.  40 la sută dintre ei au ambii părinţi plecaţi din ţară. 
 
			