Comercianţii ambulanţi de la Piaţa Centrală ameninţă cu proteste
 
 Ameninţă cu proteste şi continuă să vândă în stradă. Comercianţii ambulanţi din preajma Pieţei Centrale din Capitală spun că administraţia minte atunci când afirmă că există locuri suficiente pentru ei.
Deşi Primăria Capitalei a interzis de pe 20 ianuarie comerţul ambulant  în perimetrul Pieţei Centrale, vânzătorii nu se grăbesc să plece. 
 
 "Nu avem locuri, aici îi normal de vândut, lasă să strângă de la Primărie în fondul statului", a spus un bărbat.
 
 Chiar dacă, anterior, administraţia Pieţei Centrale afirma că există  locuri suficiente pentru toţi comercianţii, echipa Publika TV a  constatat contrariul. Doar aproximativ 40 de mese libere au putut fi  găsite, pe întreg teritoriul pieţei. Administraţia instituţiei nu a fost  de găsit pentru a comenta situaţia. Vânzătorii ambulanţi ameninţă cu  proteste de amploare.
 
 "Ne ducem în stradă, închidem strada şi gata, altfel ce să facem, unde să ne ducem", s-a întrebat un vânzător.
 
 "Am doi copii, o fată în clasa 10, şi băiatul clasa 6, eu is  scot mâine din şcoală şi am să ies aici. Poliţistul nu are dreptul  să mă lovească", a menţionat o femeie.
 
 Vineri, mai mulţi comercianţi ambulanţi au blocat circulaţia pe strada  Armenească. Oamenii au protestat faţă de o decizie a Primăriei, potrivit  căreia vânzarea din preajma Pieţei Centrale, a fost interzisă.
 
			