Deville a câştigat proba de slalom în faţa lui Mario Matt şi Ivica Kostelic
 
 Italianul Cristian Deville a obţinut prima sa victorie în Cadrul Cupei Mondiale la slalom din staţiunea Kitzbuhel din Austria. Schiorul a câştigat proba de slalom cu timpul combinat de un minut şi 39 de secunde. Acesta a fost urmat de austriacul Mario Matt şi croatul Ivica Kostelic.
Sportivul italian, care nu s-a mai clasat  pe podiumul unei etape de Cupă Mondială înaintea acestui sezon, l-a  învins pe veteranul Mario Matt din Austria.
 
 Croatul Ivica Kostelic s-a clasat pe locul trei, fiind cu şase sutimi de  secundă mai lent decât Matt. Deţinătorul Cupei Mondiale, Kostelic a  făcut două mari greşeli, însă şi-a apropiat victoria la supercombinată,  care ia în calcul şi rezultatele competiţiei de coborâre, adunând puncte  importante în clasamentul general, pe care acum îl conduce.
 
 Croatul a trecut în ierarhia stagională de Marcel Hirscher. Ivica  Kostelic a acumulat 755 de puncte, faţă de numai 725 pentru adversarul  său din Austria.
 
			