Românul Horia Tecău a câştigat Australian Open la dublu mixt
 
 Singurul mare succes pentru România şi SUA la Australian Open din acest an a fost obţinut la dublu mixt. Perechea Horia Tecău - Bethanie Mattek-Sands a câştigat finala probei în faţa indianului Leander Paes şi a rusoaicei Elena Vesnina. Acesta a devenit şi primul titlu de Mare Şlem pentru ambii sportivi.
Tecău şi Mattek-Sands s-au impus cu 6-3, 5-7, 10-3. "Este un sentiment deosebit, a fost o victorie grea. Am mai jucat două  finale până acum şi sunt fericit că am spart gheaţa şi am câştigat  primul titlu", a spus Horia Tecău. 
 
 Acesta a fost primul titlu de Mare Şlem pentru ambii tenismeni.  Performanţa este cu atât mai importantă pentru Tecău, care avea în  palmares două finale de dublu masculin jucate la Wimbledon, dar pe care  nu a reuşit să le câştige.
 
			