Militarii chinezi sunt antrenaţi în condiţii extreme ca să fie cei mai buni VIDEO
 
 A fi militar chinez, înseamnă foarte mult antrenament, iar de cele mai  multe ori şi practicarea exerciţiilor în condiţii extreme. Agenţia  Reuters a prezentat imagini cu un antrenament dur al unui grup de  soldaţi, menit să-i facă puternici din punct de vedere fizic dar şi  psihologic. 
Soldaţii chinezi se antrenează la temperaturi care depăşesc minus 20 de  grade Celsius. Pe lângă antrenamentele cu trunchiuri de copaci, anvelope  de maşini sau cutii pline cu muniţii, tinerii militari suportă şi băile  de zăpadă dezbrăcaţi până la brâu. 
 
 "Baia în zăpadă este un exerciţiu menit să ne testeze limitele fizice.  Cu cât mai repede ne acoperim corpurile cu zăpadă cu atât mai de efect  este antrenamentul. Ne ajută să fim rezistenţi la temperaturi scăzute", a spus un militar.
 
 Acest tip de exerciţii durează mai multe zile şi au menirea de a pregăti  militarii chinezi să supravieţuiască în condiţii extreme. 
 
			