După o pauză de trei săptămâni, Consiliul AIE se va întruni în şedinţă
 
 Liderii Alianţei pentru Integrare Europeană se întâlnesc, astăzi, în  şedinţa Consiliului după o pauză de peste trei săptămâni. Preşedintele  de onoare al Partidului Democrat, Dumitru Diacov, a declarat pentru  Publika TV, că AIE ar putea anunţa, astăzi, decizia comună privind  organizarea referendumului constituţional. 
Acesta a mai spus că ar vrea ca şeful statului să fie ales în luna  martie. Premierul Vlad Filat şi preşedintele interimar, Marian Lupu, au  anunţat anterior că nu au fost epuizate toate căile parlamentare de  alegere preşedintelui. Dacă deputaţii nu vor reuşi să aleagă şeful  statului va organizat un referendum. 
Partidul Liberal este singura  formaţiune care şi-a făcut publice propunerile de modificare a  Constituţiei. Liberalii vor ca şeful statului să fie ales cu majoritatea  de voturi, iar vârsta candidaţilor la preşedinţie să fie micşorată de  la 40 la 35 de ani. 
 
			