Fitch apreciază şansele companiei lui Anatol Stati din Kazahstan ca fiind aproape de faliment
 
 Una dintre companiile miliardarul moldovean Anatol Stati, Tristan Oil, a  ajuns în incapacitate de plată. Agenţia internaţională de evaluare  Fitch Ratings apreciază că afacerile din Kazahstan ale lui Stati sunt în  prag de faliment. 
 Fitch a redus ratingul companiei Tristan Oil,  responsabilă pentru operaţiunile din Kazahstan ale milardarului Anatol  Stati, până la nivelul "default redus". Adică firma nu este în stare să  efectueze plăţile curente. Agenţia rusească RBC scrie că Tristan Oil nu  este capabilă să-şi onoreze plăţile pentru euroobligaţiunile emise  anterior şi e puţin probabil că va putea face acest lucru şi în viitor. 
 Acum câteva zile, premierul Vlad Filat a anunţat că va interveni pe  lângă autorităţile Kazahstanului pentru a soluţiona problemele din  această ţară ale grupului Ascom, condus de Anatol Stati. Potrivit  reprezentanţilor concernului, problemele companiei au început în anul  2008, ca urmare a implicării autorităţilor comuniste în afaceri. Astfel,  firmele ASCOM-ului au fost verificate, iar activitatea concernului  sistată. ASCOM şi-a evaluat pierderile la peste 750 de milioane de  dolari.
 
			