Peste 150 de familii din comuna Bubuieci au rămas, de patru zile, fără apă potabilă
 
 Peste 150 de familii din comuna Bubuieci au rămas, de patru zile, fără  apă potabilă. Asta pentru că a îngheţat una dintre conductele care  aprovizionează casele cu apă şi care ar fi fost montată cu abateri  grave. Responsabilii de la Apă Canal şi de la primăria din sat dau vina  unii pe alţii. 
De vineri seara, o parte dintre locuitorii comunei Bubuieci, suburbie a  Capitalei, sunt nevoiţi să meargă după apă la o distanţă de trei  kilometri.
 
 Reprezentanţii Apă Canal susţin că ţeava din polietilenă a îngheţat,  pentru că a fost montată la suprafaţă. Ei mai spun că responsabilă de  aceasta situaţie este primăria din sat. 
 
 "Ţevile au fost montate fără nici un proiect, cu grave abateri de  la normativele în vigoare. Există riscul ca oamenii să aibă apă tocmai la primăvară", a menţionat şeful dispeceratului central Apă Canal, Adrian Cecan.
 
 La rândul său, administraţia locală se arată indignată de atitudinea celor de la Apă Canal. Potrivit Regiei Apă Canal, din cauza gerului, doar în municipiul Chişinău au îngheţat peste 1.000 de conducte de apă. 
 
			