Revista presei: Dominique Strauss-Kahn ar putea fi arestat preventiv
 
 Grecia se va confrunta şi astăzi cu proteste, transmite Reuters. Cele mai importante sindicate elene vor manifesta în piaţa Syntagma de la Atena, faţă de măsurile de austeritate aprobate de Parlament.
Dominique Strauss-Kahn ar putea fi arestat marţi, scrie Le Monde. Fostul  director al Fondului Monetar Internaţional a fost convocat de  anchetatori în dosarul de proxenetism, supranumit Carlton. Dominique  Strauss-Kahn va fi interogat despre petrecerile la care ar fi  participat. Oamenii legii urmează să stabilească dacă femeile prezente  la reuniunile mondene erau prostituate.
 
 Aproximativ jumătate dintre francezi consideră că Franţa ar putea să  cunoască în următoarele luni sau ani aceeaşi situaţie ca şi Grecia,  care este în pragul falimentului. Potrivit unui sondaj publicat de  Sud-Ouest Dimanche, 17 la sută dintre persoanele intervievate sunt  "sigure" că Franţa ar putea cunoaşte o situaţie similară, în timp ce 32  la sută au răspuns "probabil că da".
 
 Referendumul din Letonia despre acordarea statutului de limbă oficială  limbii ruse a fost validat. Itar-Tass transmite că la scrutin s-au  prezentat peste 63 la sută dintre cetăţenii cu drept de vot. Comisia  Electorală Centrală de la Riga a anunţat că referendumul s-a desfăşurat  fără incidente majore.
 
 Urme de cocaină au fost găsite pe părul căpitanului vasului Costa  Concordia. Ria-Novosti relatează că mai multe fire de păr de-ale lui  Francesco Schettino au fost luate pentru analize toxicologice. Totuşi,  un reprezentant al căpitanului a declarat că probele de păr ar fi fost  păstrate în condiţii proaste, iar urmele de droguri nu ar avea nicio  legătură cu Schettino.
 
			