În 2005-2010, pe plan mondial, numărul migranţilor a crescut cu aproape 19 milioane
 
 În perioada 2005 - 2010, pe plan mondial, numărul migranţilor a crescut  cu aproape 19 milioane. Mişcările migraţionale reprezintă un indiciu al  reacţiei populaţiei la anumite schimbări din viaţa economică, politică  sau socială din orice societate. 
La sfârşitul anilor 80-începutul anilor 90 ai secolului trecut, în  ţările Europei Centrale şi de Est au avut loc schimbări politice şi  economice majore, fapt care a determinat apariţia unor mari fluxuri  migraţionale.
 În 1990, Europa a fost martora celui mai mare fenomen  migraţional de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, când 1,3  milioane de oameni şi-au părăsit ţările de origine. Fluxurile  migraţionale au atins o asemenea intensitate, încât schimbările  survenite pot fi considerate drept o adevărată revoluţie. 
În lume,  aproximativ 190 de milioane de oameni nu locuiesc în ţările de origine.  În căutarea unor condiţii de muncă mai bune şi a unor salarii mai mari,  oamenii îşi părăsesc patria şi îşi caută fericirea în alte ţări. Spre  exemplu, pentru Italia este caracteristică atât migraţia internă, cât şi  cea externă. În ultimii o sută de ani, 27 milioane de italieni şi-au  părăsit patria. 
În prezent, fiecare al 120-lea om din lume este  emigrant. Potrivit datelor ONU, în ultimii zece ani, populaţia statelor  mai dezvoltate a crescut anual cu aproape trei milioane de oameni de pe  urma emigrării locuitorilor din ţările mai sărace. Potrivit prognozelor,  în următorii ani, fluxul migraţiei se va menţine. 
 
			