70 de veterani ai conflictului de pe Nistru au fost decoraţi cu medalia "Crucea Comemorativă"
 
 70 de generali şi ofiţeri, care au participat la conflictul armat de pe Nistru, din 1992, au fost decoraţi, astăzi, într-o atmosferă festivă, cu medalia "Crucea Comemorativă". Distincţiile, au fost înmânate de premierul Vlad Filat, cu ocazia comemorării celor 20 de ani de la începutul războiului pentru apărarea integrităţii teritoriale şi a independenţei Republicii Moldova.
Printre cei 70 de generali şi ofiţeri cărora le-a fost înmânată medalia  "Crucea Comemorativă" se numără fostul ministru al Apărării generalul  Ion Costaş, fostul ministru al Afacerilor Interne Victor Catan, dar şi  actualul ministru al Afacerilor Interne, Alexei Roibu. 
 
 "Noi toţi care suntem aici, care ne-au invitat domnul  prim-ministru să ne înmâneze medalia, trebuie să ne mândrim că rămânem  bărbaţii acestui neam, apărăm în continuare această fâşie de pâmânt şi  trebuie să contribuim la aceea ca statul, Republica Moldova să existe", a declarat fostul ministru al Apărării Ion Costaş.
 
 "Dle. prim-ministru, vă rugăm să faceţi tot posibilul  pentru asigurarea reintegrării ţării noastre prin soluţionarea paşnică a  conflictului armat şi vă rugăm foarte frumos ca să luaţi toate măsurile  ca ceea ce avem noi în buget să asigurăm ca invalizii şi văduvele celor  care au căzut la război să fie asiguraţi decent", a menţionat fostul ministru de Interne Victor Catan.
 
 Cu medalia "Crucea Comemorativă" a fost distins şi general-locotenentul  de poliţie Constantin Antoci, care a primit medalia la spitalul militar  al Ministerului de Interne, unde este internat.
 
 "Noi am dovedit că şi în poliţie majoritatea sunt  patrioţi. Toate apelurile, tot ce a fost necesar, tot am făcut, dar  repet, în măsura posibilităţilor. Rep: Atunci erau mai mulţi patrioţi în  poliţie? Pur şi simplu era posibilitatea să-i vezi", a declarat  ex-ministru al Afacerilor Interne Constantin Antoci.
 
 Potrivit unei decizii a Guvernului, 28 de mii de participanţi la  razboiul de pe Nistru din 1992 vor fi decoraţi cu medalia "Crucea  Comemorativă", iar 350 de familii vor primi ajutoare materiale.
 
			