Sute de fete şi-au încercat norocul la preselecţia pentru finala Concursului "Miss Cleopatra 2012"
 
 Frumuseţe, talent şi spirit de concurenţă. De asta au avut nevoie 264 de fete care şi-au încercat norocul pentru a ajunge în finala Concursului Miss Cleopatra 2012. Atmosfera a fost încinsă şi de interpreţi din România, invitaţi speciali ai petrecerii.
A doua etapă de preselecţie pentru marea finală a avut loc, într-un club  din Capitală. Mai mulţi tineri au venit să-şi susţină favoritele.
 
"Noi am venit să o susţinem pe Eugenia. Eu vreau să câştige, ţin foarte la ea", a spus o tânără.
 
"Este un concurs extraordinar şi am venit împreună cu prietenii să o susţinem. Sperăm că va câştiga", a adăugat un băiat.
Potrivit organizatorilor, Miss Cleopatra va fi premiată cu un automobil,  iar pe concurenta care va ocupa locul doi o aşteaptă o călătorie în  Egipt.
 
"În cadrul concursului Miss Cleopatra, iniţial s-au înscris 264 de  participante. Rămâne ca în fiecare lună să rămână cât  mai puţine fete, asta cu ajutorul votingului, pentru că  la Marea Finală să rămână între 10 şi, sau 15 participante", a menţionat prezentatorul Mircea Bass.
Dj Layla şi Dee Dee din România au fost invitaţii speciali ai petrecerii. 
 
 Marea Finală va avea loc în luna aprilie. Concursul Miss Cleopatra este organizat deja pentru al treilea an consecutiv.
 
			