Un nou acord de livrare a gazelor naturale ar putea fi semnat până la sfârşitul lunii martie
 
 Un nou acord de livrare a gazelor naturale ar putea fi semnat până la  sfârşitul acestei luni. Premierul Vlad Filat a declarat că negocierile  cu Gazprom sunt în derulare şi ar putea fi încheiate până pe 31 martie, când expiră vechiul contract. 
Reprezentanţii MoldovaGaz susţin că data exactă a următoarei runde de  negocieri va fi stabilită până la sfârştitul acestei săptămâni. 
 
 "Negocierile sunt în derulare, urmează ca până la sfârşitul  lunii martie să avem un răspuns. Eu nu vorbesc de un răspuns teoretic, ci  de un rezultat în urma acestor negocieri. Noi participăm plenar în  aceste negocieri şi când se vor finaliza vă vom prezenta rezultatul", a declarat premierul Vlad Filat.
 
 Partea rusă cere Republicii Moldova să renunţe la semnarea pachetului  energetic III care prevede un şir de restricţii antimonopol.
 
 În prezent, Republica Moldova importă gaz din Rusia la un preţ de aproximativ 400 de dolari pentru o mie de metri cubi. Moldova are datorii de 300 de milioane de dolari faţă de gigantul rus.  Datoria Transnistriei faţă de Gazprom este, însă, şi mai mare.
 
 Numai în primele nouă luni ale anului trecut, datoria regiunii  transnistrene faţă de Gazprom a crescut cu peste 460 de milioane de  dolari. Nu este primul an când datoria Transnistrie faţă de Gazprom  creşte virtiginos. 
De exemplu, în 2007 Tiraspolul a acumulat datorii noi  în mărime de  peste 200 de milioane de dolari, iar în 2009, neplăţile  au constituit peste 400 de milioane de dolari. Potrivit aşa-numitei  Bănci Republicane transnistrene, datoria totală se ridică la aproape 3  miliarde de dolari.
 
			