Angelina Jolie s-a întâlnit cu refugiaţii columbieni din Ecuador
În prima sa vizită de teren în calitate de trimis special al ONU, actriţa americană Angelina Jolie s-a întâlnit cu refugiaţii columbieni din Ecuador. Câştigătoarea premiului Oscar a petrecut acest sfârşit de săptămână într-o zonă rurală unde locuiesc 24 de familii afro-columbiene.
Refugiaţii columbieni din Ecuador au venit în această ţară acum 20 de ani. Cu ajutorul Comisariatului pentru Refugiaţi al Naţiunilor Unite, au fost create şcoli pentru aceste familii, însă trimisul special al ONU susţine că aceşti oameni au nevoie de multă grijă.
" Vin aici şi văd cum sunt trataţi aceşti oameni. Văd că li se impun unele restricţii şi mi se frânge inima. Aş vrea să îi rog pe toţi locuitorii din Ecuador să fie toleranţi şi înţelegători cu aceşti refugiaţi, care au fost martori la atâta violenţă", a declarat Angelina Jolie.
Ecuadorul este gazda a peste 55 de mii de refugiaţi. Majoritatea trăiesc în adăposturi sărăcăcioase în nordul ţării. Din cauza violenţelor din Columbia, anual, mii de persoane aplică pentru primirea de azil în Ecuador.
Aceasta este a treia vizită a Angelinei Jolie în regiune, dar prima în noua sa funcţie de trimis special al ONU. Timp de 10 ani, actriţa a fost Ambasador al Bunăvoinţei.