Scene incredibile! Încăierare generală la meciul CFR Cluj - U Cluj (VIDEO)
Penaltiul acordat cu ușurință de arbitrul Alexandru Tudor în minutul 26, la meciul dintre Universitatea Cluj și CFR Cluj, a provocat un adevărat seism pe Cluj Arena. Cadu a înscris cu noroc, iar apoi a urmat o bătaie în toată regula.
Portughezul s-a bucurat în fața galeriei FC Universitatea Cluj, iar portarul gazdelor, Bornescu, l-a urmărit nervos și l-a pus la pământ. Cei doi au fost eliminați, iar în drumul spre vestiare incidentele au continuat. Maseorul Universității l-a lovit din spate pe Cadu. Observând acest lucru, ceilalți jucători ai lui "U" s-au îndreptat și ei spre vestiare, acolo unde a urmat o încăierare generală.
După ce spiritele s-au mai calmat, jucătorii oaspeților au ieșit de pe teren, iar Alexandru Tudor le-a cerut fotbaliștilor să meargă înapoi la cabine și a suspendat partida.
În cele din urmă, meciul a fost oprit, iar cazul va ajunge vineri pe mesele Comisiei de Disciplina a Ligii Profesioniste de Fotbal. În cazul în care Alexandru Tudor va scrie în raport că a eliminat mai mulți jucători din ambele echipe, iar meciul nu mai putea continua, și CFR și U Cluj vor pierde la masa verde.