Puterea de cumpărare a moldovenilor scade. Ultimele date oficiale arată  că, în primele şapte luni ale anului, preţurile au crescut mai repede  decât lefurile.
Datele Biroului Naţional de Statisitică arată că în lunile  ianuarie-iulie ale acestui an, salariul mediu pe economie a crescut cu  aproape şapte la sută şi a fost de 2878 de lei. Pe de altă parte,  preţurile au crescut cu şapte la sută, în perioada ianuarie-iulie din  acest an, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.
În învăţământ, salariul mediu a crescut cu peste 16 la sută şi a fost  de 2449 de lei. Salariaţii din medicină au fost remuneraţi în medie cu  aproape 2991 de lei. Angajaţii din sectorul financiar au primit o leafă  medie de peste 6500 de lei, iar cei din sfera administraţiei publice -  aproape 3400 de lei.