Carnetele de conducere nu mai pot fi cumpărate. Cel puţin aşa crede  Ministerul Tehnologiilor Informaţionale, care a modificat recent   procedura de examinare a viitorilor şoferi. Lucrurile s-au schimbat după  ce a fost impusă condiţia ca la examenul de şoferie să asiste şi o  comisie din cadrul ministerului de profil.
În total, au fost create 11 comisii specializate care supraveghează  examenele în toate cele 36 de centre de testare din ţară. Modificările  au drept scop combaterea corupţiei în centrele de examinare şi sporirea  gradului de pregătire a şoferilor, se precizează într-un comunicat al  Ministerului Dezvoltării Informaţionale.
Odată cu aplicarea noilor  condiţii de examinare, în ultimele două săptămâni, la examene nu s-au  prezentat circa o treime din totalul solicitanţilor de permise de  conducere.