A doua cea mai mare bancă din România vine în Moldova. Ce bancă va cumpăra
foto:
Banca Transilvania (BT) intenţionează să investească în Victoriabank, a treia cea mai mare bancă din Republica Moldova, dobândind o participaţie iniţială de peste 39% din capitalul social al acesteia. Este pentru prima oara în ultimii zece ani când o bancă din afara Republicii Moldova îşi arată interesul pentru a intra pe respectiva piaţă, se menţionează într-un comunicat de presă al BT.
Tranzacţia va respecta toate prevederile legii pieţei de capital din Republica Moldova, iar BT va avea nevoie de aprobarea Băncii Naţionale a României şi a Băncii Naţionale a Moldovei pentru această investiţie, se spune în comunicat, a scris adevarul.ro
Ca urmare a intrării Băncii Transilvania în capitalul Victoriabank, cei doi parteneri, BT şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), vor deţine împreună pachetul majoritar în Victoriabank. BERD deţine 27,5% din pachetul de acţiuni. În conformitate cu legislaţia în vigoare, aceştia vor face o ofertă pentru achiziţionarea celorlalte acţiuni. Ca parteneri strategici, Banca Transilvania şi BERD doresc să contribuie la dezvoltarea domeniului bancar din Republica Moldova. De asemenea, vor susţine obiectivul Victoriabank, de a fi în continuare una dintre cele mai bune şi apreciate bănci din Republica Moldova.
Victoriabank are aproape 30 de ani de activitate în Republica Moldova, 540.000 de clienţi, 1.400 de persoane în echipă şi aproape 100 de sedii.
Victoriabank se remarcă, de asemenea, prin activitatea de carduri: peste 17% cota de piaţă ca număr de carduri (aproape 285.000), aproape 25% cota de piaţă ca număr de POS-uri şi peste 37% privind rulajele cu cardul la comercianţi. Banca Transilvania este a doua cea mai mare bancă din Romania şi nucleul Grupului Financiar BT.
Banca Transilvania este a doua cea mai mare banca din Romania si nucleul Grupului Financiar BT.
Grupul BT are expertiza in Republica Moldova din 2008 datorita subsidiarei BT Leasing MD, lider de piata in Republica Moldova in functie de valoarea finantarilor de mijloace fixe acordate in leasing.