A fost deconspirat. Un tânăr moldovean se legitima în Germania cu buletin românesc fals
 Foto: border.gov.md
                  Foto: border.gov.md
                          Se legitima în Germania, la locul de muncă, cu buletin românesc fals. Este vorba despre un moldovean, care a fost deconspirat de poliţiştii de frontieră în punctul de trecere Cahul.
Tânărul de 21 de ani, locuitor al satului Cîzlar, raionul Leova, s-a prezentat pentru verificări pe sensul de ieșire din țară, fiind pasager într-un autoturism de rută ocazională Moldova-Germania.
Astfel, poliţiştii de frontieră au depistat în borseta tânărului o carte de identitate românească, eliberată pe numele acestuia, care s-a dovedit a fi falsă. Conaţionalul nostru a spus că nu știa despre falsul actului, dar a recunoscut că l-a perfectat acum un an în Germania, contra sumei de 300 de euro, prin intermediul unui cetățean român.
Documentul a fost ridicat și urmează să fie supus expertizei.
Tânărul moldovean și-a continuat călătoria, însă cu condiția revenirii în țară în timpul apropiat și cooperării cu oamenii legii pentru elucidarea cazului.
- Captură record de cocaină în Germania: 4,5 tone, cu o valoare estimată la aproape 1 miliard de euro
- ALARMANT: Un focar de tuberculoză a izbucnit într-un oraş din Germania. Cel puţin 100 de elevi, infectaţi
- ACCIDENT de GROAZĂ. Un TIR de 40 de tone a căzut peste o Toyota, şoferul maşinii fiind strivit (IMAGINI CU IMPACT EMOŢIONAL)
 
			