Accident aviatic în Rusia. Un bombardier Su-25 s-a prăbușit în estul Siberiei
foto: nationalinterest.org
Avionul militar a căzut pe un domeniu privat, dar la sol nu s-au raportat distrugeri majore, în timp ce pilotul a reușit să se catapulteze, iar viața lui nu este în pericol, potrivit agenției de presă TASS.
Locul accidentului a fost izolat, iar pompierii încercau să stingă incendiul izbucnit după ce avionul a explodat la impactul cu solul și a distrus două magazii. Avionul militar s-a prăbușit în urma unei defecțiuni la un motor în timpul unui zbor de antrenament, pe când pilotul încerca să efectueze manevra de aterizare.
"Avionul zbura și, dintr-odată, fără niciun motiv aparent, a început să cadă", au relatat martori pentru agenția locală de presă PrimaMedia.
Avionul militar nu avea la bord muniție, a precizat serviciul de presă al armatei, adăugând că o Comisie pentru securitatea zborurilor din cadrul forțelor aeriene ruse se va deplasa la locul accidentului.
Pilotul Su-25 a făcut totul pentru ca avionul să nu cadă deasupra clădirilor de locuit, a indicat la rândul său un responsabil local, Vladimir Siomkin, pentru agenția de presă din Primorie.
- Trei persoane au decedat după ce un elicopter militar a căzut în Marea Egee
- Accident aviatic în Hawaii. Un elicopter, cu cinci oameni la bord, s-a prăbușit în apă
- Un nou ACCIDENT AVIATIC s-a produs în Nepal! Cel puțin o persoană a murit
- Accident aviatic în Texas! Patru persoane au decedat, în urma prăbuşirii unui avion
- Accident aviatic în Rusia! Un elicopter al ministerului rus de Interne a luat foc într-o pădure
- Avion militar, prăbușit în Ecuador. 22 de persoane au murit