Administratorii de bloc, ÎNDEMNAŢI să limiteze debitul de agent termic în zilele cu temperaturi de 12 grade Celsius
termoelectrica.md
Termoelectrica îndeamnă administratorii de bloc să limiteze debitul de agent termic pentru a asigura un consum rațional de energie termică, în zilele cu temperaturi exterioare mai ridicate de 12 grade Celsius. Anunţul a fost făcut de directorul instituţiei, Iurie Razlovan, în cadrul unei conferinţe de presă.
„Nu avem niciun interes în a crește temperatura agentului termic. O creștere a temperaturii ar duce la un consum mai mare de combustibil și la pierderi mai mari de energie termică în rețea”, a menţionat Iurie Razlovan.
Potrivit instituţiei, la moment, toate blocurile energetice din cadrul Termoelectrica sunt funcționale, două dintre ele sunt puse în lucru, în timp ce Sursa 2 este retrasă în rezervă.