Află reacțiile politicienilor la declarațiile lui Mihai Ghimpu oferite la întoarcerea de la Strasbourg
Dacă Parlamentul nu va lua nicio decizie asupra celor două proiecte de modificare a procedurii de alegere a şefului statului, discuţiile la această temă vor continua. Este declaraţia preşedintelui interimar Mihai Ghimpu la întoarcerea de la Strasbourg.
În replică, Grigore Petrenco, deputat PCRM a declarat: "Poziţia Comisiei de la Veneţia e clară şi nimeni nu poate schimba aceste recomandări. Domnul Ghimpu, probabil, crede că dacă personal va merge să discute cu Buquicchio, va putea schimba recomandarea Comisiei de la Veneţia".
"Acum având această poziţie deja fermă, şi din câte înţelegem, care nu poate fi modificată, urmează noi aici la Chişinău să aprobăm o agendă foarte clară şi să o implementăm", afirmă Vlad Filat, prim-ministrul RM .
Și Marian Lupu, președinte PD, s-a pronunțat asupra acestei declarații: "În mai multe reprize, PCRM a spus că nici propriul lor proiect nu-l votează până la alegeri anticipate, în ultimă instanţă, ceea ce înseamnă că este posibil ca noi să mergem în anticipate fără modificarea articolului 78".
"Bineînţeles, viziunile noastre sunt diferite, dar până la urmă aceste patru partide, care au format AIE vor ieşi cu o poziţie unică ţinând cont de Constituţia Republicii Moldova şi respectând recomdandările Comisiei de la Veneţia şi a Consiliului Europei", a opinat și Vasile Balan, preşedintele fracţiunii parlamentare AMN.
Amintim că proiectul Alianţei de guvernare pentru reforma constituţională prevede alegerea şefului statului prin vot direct. Comuniştii propun însă ca şeful statului să fie ales de către Parlament în trei tururi.