Alegeri Parlamentare în Turcia. Peste 54 de milioane de alegători sunt aşteptaţi la urne
Turcii îşi aleg astăzi un nou parlament. Peste 54 de milioane de alegători sunt aşteptaţi la urne pentru a vota într-un scrutin considerat crucial pentru preşedintele Recep Tayyip Erdogan.
Potrivit sondajelor, formaţiunea şefului statului ar putea acumula până la 55 la sută din sufragii. Cu toate acestea, un astfel de rezultat nu i-ar asigura Partidului Justiției și Dezvoltării mandatele necesare pentru a putea modifica Legea Supremă.
Totodată, pentru prima oară în cursa parlamentară din Turcia s-a înscris Partidul Democrat al Popoarelor, ce reprezintă comunitatea kurdă. Susținătorii acestei formaţiuni au organizat vineri un miting electoral. Iar în urma unei explozii produse în fața sediului acestui partid, doi oameni au murit, iar o sută au fost răniți.
Președintele Turciei a calificat incidentul drept o provocare.