Amsterdam este în fruntea oraşelor care oferă condiţiile necesare pentru transportul cu bicicleta
 
 Autorităţile mai multor oraşe din lume au o atitudine grijulie faţă de biciclişti. De aceea, numărul celor care utilizează acest mijloc de transport în detrimentul maşinilor creşte considerabil în aceste oraşe.
Capitala "ţării lalelelor" este în fruntea oraşelor care oferă condiţiile necesare pentru transportul pe două roţi. Planurile de a construi şi mai multe piste şi o parcare uriaşă sunt deja în curs de concretizare.
Danezii au acces la bicicletele puse la dispoziţie gratuit de autorităţi. 32 la sută din locuitorii din Copenhaga folosesc bicicleta ca mijloc principal de transport.
Locul 3 îl deţine Bogota. În acest oraş columbian doar 13 la sută din populaţie are maşină.
Oraşul brazilian Curitiba are o tradiţie de 40 de ani în promovarea mersului pe bicicletă şi ocupă locul 4.
Metropola canadiană, Montreal, a început acum doi ani un program de investiţii de 134 de milioane de dolari, care a permis amenajarea a peste 3.500 de kilometri de piste de biciclişti şi mai multe parcări speciale.
 
			