Anna Tunnicliffe şi Lucy Macgregor s-au calificat în finala Modialului de yachting de la Perth
 
 Americanca Anna Tunnicliffe şi britanica Lucy Macgregor vor lupta pentru medalia de aur la mondialul feminin de yachting, care se desfăşoară în această săptămână în Australia. Bronzul va fi disputat între rusoaica Ekaterina Skudina şi franţuzoaica Claire Leroy.
Echipajul condus de Lucy Macgregor din Marea  Britanie a reuşit să obţină calificare în finala turneului după ce la  întrecut pe cel al lui Claire Leroy din Franţa.
 
 Cea de-a doua semifinală a fost câştigată de campioana Olimpică de la  Beijing, Anna Tunnicliffe. Americanca a avut un start mai bun faţă de  aversara sa, rusoaica Ekaterina Skudina şi a obţinut  calificare în faza  finală a competiţiei.
 
 "Am avut o zi bună pentru navigaţie. Ekaterina ne-a creat probleme dar  ne-am concentrat şi am reuşit să învingem. Scopul nostru este să urcăm  pe podium şi sunt sigură că vom ajunge pe cea mai înaltă treaptă", a declarat Anna Tunnicliffe.
 
 Finala Mondialului de yachting se va disputa astăzi în portul Fremantle Inner.
 
			